Cookie: Pagina noastra foloseste cookie-uri. Citeste mai mult despre politica de cookie-uri. Inchide
.
Ai ales să comanzi dintr-o nouă Broșură, dar nu s-au produs modificări în comanda ta
Produsele au fost actualizate conform Broșurii din care ai ales să comanzi

Uleiul de cocos: secretul din spatele unui păr hrănit și hidratat

Uleiul de cocos este un aliat esențial în îngrijirea părului. Descoperă secretele unui păr hrănit și hidratat cu produsele Avon cu ulei de cocos și argan!

 

Descoperă secretul din spatele unui păr sănătos și strălucitor: uleiul de cocos! Află mai multe despre beneficiile pentru păr ale acestui ingredient natural, de la proprietățile sale de hidratare și hrănire, până la modul în care poate reface firele de la rădăcină până la vârfuri! În funcție de tipul tău de păr îți vom recomanda, de asemenea, produsele de îngrijire potrivite, astfel încât să alegi ceea ce ți se potrivește: șampon, mască, tratamente specifice pentru părul deteriorat. 

Care sunt cele mai importante beneficii ale uleiului de cocos pentru păr? 

Uleiul de cocos are un conținut ridicat de acizi grași saturați, componente care pot contribui semnificativ la sănătatea și strălucirea părului și pielii. Dacă pentru consum alimentar se recomandă moderație - datorită faptului că grăsimile pot fi depozitate în țesuturile adipoase dacă energia pe care o produc nu este utilizată imediat[1]-, uleiul de cocos este cunoscut, în schimb, pentru beneficiile sale pentru frumusețe. Iată, mai exact, ce poate face pentru părul tău: 

  • ajută la repararea și hrănirea firelor de păr datorită compoziției bogate de acizi grași; starea părului poate fi vizibil îmbunătățită prin utilizarea de produse ce au în componență ulei de cocos; 
  • hidratează și hrănește părul în profunzime, sigilând umiditatea în interior și prevenind astfel uscarea și deteriorarea firelor. Structura sa moleculară îi permite să pătrundă mai eficient în cuticulă, comparativ cu alte uleiuri pentru păr; 
  • poate reface părul de la rădăcină până la vârfuri; îl poți utiliza pe toată lungimea părului, inclusiv pentru a repara vârfurile despicate, deoarece redă firelor rezistența și elasticitatea; 
  • împiedică ruperea firelor de păr, părul devenind astfel mai moale și mai ușor de pieptănat; 
  • are proprietăți antibacteriene și antifungice, fiind astfel eficient pentru a combate mătreața și a menține scalpul sănătos; 
  • combate efectul de frizz, deoarece se absoarbe rapid, hidratează și împiedică evaporarea apei din firele de păr; 
  • protezează părul împotriva efectelor stylingului excesiv; poți folosi un produs de îngrijire a părului sau un tratament intensiv înainte de utilizarea plăcii sau a uscătorului. 

Unt de cocos sau uleiul de cocos? Care sunt diferențele? 

Untul și uleiul de cocos sunt două produse cu numeroase întrebuințări și beneficii pentru păr, dar ele diferă în funcție de procesul de producție, consistență și modul de utilizare ca tratament. Untul de cocos este produs prin măcinarea pulpei de cocos, proces care îi conferă o consistență mai groasă. Pe de altă parte, uleiul de cocos este obținut prin presare la rece sau la cald, rezultând un produs mai lichid. 

Consistența diferită a celor două produse influențează și modul în care sunt utilizate. Untul de cocos natural este folosit ca mască de păr sau balsam, datorită consistenței sale groase, hidratând în profunzime și oferind un plus de strălucire. Uleiul de cocos, mai lichid, este preferat pentru a diminua frizz-ul, hidratarea părului sau ca tratament pre-spălare. 

 

 

Ce produse de îngrijire cu ulei de cocos de la Avon poți folosi? 

  • Șampon Advance Techniques cu ulei de argan și cocos  

Șamponul infuzat cu ulei de argan și cocos din gama Advance Techniques de la Avon te poate ajuta să transformi complet starea părului tău! Atât uleiul de argan, cât și cel de cocos au proprietăți hidratante și fortifiante, care contribuie la un aspect sănătos și strălucitor al părului. Uleiul de cocos pătrunde în cuticule, îmbrăcând fiecare fir într-un strat protector. Astfel, părul va fi protejat împotriva deteriorării cauzate de factorii de mediu și de căldura generată de instrumentele de styling. 

Pentru a-l folosi potrivit, începe prin a-ți umezi părul cu apă caldă. Astfel, porii scalpului se vor deschide, permițând ingredientelor să pătrundă mai bine în fire. Aplică o cantitate generoasă de șampon, în funcție de lungimea și grosimea părului tău. Masează bine, asigurându-te că produsul ajunge la rădăcini. Lasă  să acționeze câteva minute, înainte de a clăti cu apă caldă. Părul devine mai moale, mai puternic și mai ușor de coafat, cu strălucirea sa naturală intensificată. Uleiul de cocos poate ajuta la prevenirea pierderii de proteine din păr, ceea ce îl face un aditiv ideal pentru șampoane. 

  • Masca de păr Absolute Nourishment cu ulei de argan și cocos 

După ce ai șamponat părul, poți aplica un balsam sau o mască de păr din aceeași gamă. Masca de păr Absolute Nourishment cu ulei de argan și cocos reprezintă un tratament intensiv, care îmbină beneficiile celor două uleiuri pentru a obține un păr sănătos și strălucitor. Te vei bucura de un păr revitalizat și strălucitor datorită acestui mix puternic de nutrienți care îi conferă aspectul sănătos și strălucitor pe care îl merită. 

Uleiul de argan, cunoscut și ca „aurul lichid” din Maroc, este recunoscut și el pentru proprietățile sale de reparare și netezire a fibrelor. Conține o cantitate însemnată de vitamina E și acizi grași esențiali, iar astfel ajută la regenerarea părului deteriorat și la protejarea acestuia de efectele negative ale soarelui și ale poluării. Pe de altă parte, uleiul de cocos hidratează intens, având capacitatea de a pătrunde în profunzimea firelor și de a le hrăni, lăsând părul moale și lucios. Aplică masca pe părul umed, masează pe lungimea firelor de păr, insistând pe zonele mai deteriorate, apoi așteaptă 15-20 de minute pentru ca ingredientele să acționeze. Asigură-te că vei elimina excesul de produs prin clătirea finală. 

  • Fiolele de hidratare a părului cu ulei de cocos 

Fiolele de hidratare din gama Advance Techniques sunt o soluție practică și eficientă pentru a hrăni părul în profunzime. Le poți utiliza ca un tratament post-spălare, pentru a oferi părului un aspect sănătos și strălucitor. Aplică pe părul umed, după spălare, de la rădăcină până la vârfuri, apoi lasă să acționeze timp de 15-20 de minute. După acest interval, clătește părul cu apă călduță. 

Grație conținutului său bogat în antioxidanți, uleiul de cocos protejează părul împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi și de poluare. Aceste fiole sunt ideale fie pentru utilizare săptămânală, fie pentru a-ți proteja părul când ești vacanță sau mergi la piscină. 

Cum folosești corect produsele cu ulei de cocos pentru păr? 

Uleiul de cocos are capacitatea de a penetra cuticula părului, oferind astfel hidratare profundă și protecție împotriva daunelor externe. Produsele cu un conținut bogat de ulei de cocos sunt ideal în special pentru un păr uscat sau deteriorat, deoarece ajută la hidratare intensivă și repararea cuticulei. 

Dacă ai părul gras, ar trebui să aplici doar o cantitate mică de produs cu ulei de cocos, pentru a nu spori excesul de sebum produs de scalp. La fel, în cazul firului subțire, este recomandată o cantitate mai mică de balsam sau mască, pentru a nu încărca părul în exces. 

Ține cont de aceste nevoi specifice ale părului tău. Dacă are nevoie de hidratare, alege produsele care conțin ulei de cocos în combinație cu alte ingrediente hidratante, cum este șamponul sau un balsam din aceeași gamă. În cazul în care părul tău are nevoie de regenerare intensă, nu ezita să aplici ocazional și celelalte tratamente intensive, precum masca sau fiolele pentru păr deteriorat. 

Uleiul de cocos este un aliat esențial pentru un păr hrănit și hidratat, datorită proprietăților sale benefice. Acesta penetrează în firul de păr, reînnoindu-l de la rădăcină până la vârfuri. Descoperă toată colecția Advance Techniques cu ulei de cocos și argan și îmbogățește-ți rutina de îngrijire a părului! Bucură-te de un păr frumos și sănătos, oferind acestuia un plus de hidratare și nutriție cu produsele potrivite! 

 

 

Surse: 

  1. Laurene Boateng, Richard Ansong, William B Owusu, Matilda Steiner-Asiedu, ”Coconut oil and palm oil's role in nutrition, health and national development: A review”, in Ghana Med J. 2016 Sep; 50(3): 189–196,  https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5044790/, accesat 25.04.2024. 

Distribuie

Alte articole

{{::article.Title}}
{{::article.Title}}

{{UI.LoadingMessage}}
[View|Representative_Attach_Not_Available]