16.05.2023
Rutina de îngrijire a tenului în adolescență - cum începem, ce produse folosim?
Te confrunti cu acnee sau roseata a pielii ca adolescent? Afla din ghidul nostru cum sa incepi o rutina corecta de ingrijire a tenului, si ce produse iti recomandam sa folosesti!

Adolescența este o perioadă frumoasă dar și plină de schimbări, iar pielea nu face excepție de la astfel de modificări. În acest articol vei descoperi cum să abordezi corect problema îngrijirii tenului în această etapă esențială a vieții tale, pornind de la identificarea tipului de piele și necesitățile sale specifice, la pașii esențiali în rutina de întreținere zilnică.
Mai mult, vei ști cum să alegi cele mai potrivite produse pentru adolescenți, astfel încât să te asiguri că pielea ta va rămâne sănătoasă și frumoasă pe termen lung!
De ce este importantă o rutină de îngrijire a tenului încă din adolescență
Chiar dacă ai putea crede că vei avea nevoie de întreținerea pielii mult mai târziu, este crucial să începi să îngrijești pielea încă din adolescență. Aceasta este perioada în care hormonii încep să fluctueze, iar acest lucru poate duce la modificări la nivelul dermului.
De pildă, pot să apară schimbări ale texturii, pielea devenind mai grasă și cu tendință seboreică datorită producției în exces de sebum. Glandele sebacee, care produc această substanță uleioasă, cresc în dimensiuni în etapa de pubertate atât la fete cât și la băieți, și poate conduce la probleme precum acneea, coșuri sau puncte negre pe față sau pe corp.
Potrivit cercetărilor, aproximativ 85% dintre adolescenți suferă de acnee, iar o îngrijire constantă, care să includă curățarea, tonifierea, hidratarea și protecția solară, este necesară și trebuie menținută pe termen lung. Începută încă din adolescență, va contribui la prevenirea îmbătrânirii premature și a altor probleme, cum ar fi formarea de riduri sau pete solare cauzate de expunerea incorectă la soare.

Cum să identifici tipul tău de piele și necesitățile sale specifice
Pentru a identifica tipul de piele pe care îl ai în perioada pubertății, este important să cunoști caracteristicile specifice fiecărui tip de ten.
De exemplu, pielea normală este echilibrată, fără zone prea uscate sau prea grase și fără pori dilatați, vizibili, fiind însă destul de rar întâlnită. Ca adolescent, te poți confrunta în schimb cu un ten mixt sau gras, și cu tendința de a avea un luciu excesiv al feței, pori dilatați și predispus la acnee, în special în zona T a feței (frunte, nas, bărbie).
În timp ce pielea uscată este adesea decolorată, aspră la atingere și cu pori mici, cea sensibilă poate fi ușor iritată, și poate avea nevoie de produse speciale de îngrijire - fără parfum sau coloranți.
O metodă simplă pentru identificarea tipului tău de piele este testul șervețelului: aplică un șervețel pe față și observă cât de mult ulei sau sebum este absorbit. Te va ajuta și observarea comportamentului pielii pe parcursul unei zile, pentru a vedea cum reacționează la expunerea la soare, la schimbările de temperatură sau la anumite cosmetice.
După ce ai identificat tipul de piele, este important să alegi produsele de îngrijire a tenului adecvate pentru necesitățile specifice, și să adaptezi rutina de îngrijire la orice schimbări observate. De exemplu, în timpul iernii, când aerul este mai uscat, este posibil să ai nevoie de o hidratare mai intensă decât vara, iar din acest motiv este important să revizuiești periodic astfel de nevoi.

Care sunt pașii esențiali pe care să-i respecți în rutina zilnică de îngrijire a tenului
· Curățarea:
Curățarea și demachierea tenului este primul și cel mai important pas în rutina de îngrijire în adolescență, deoarece îndepărtarea impurităților, a sebumului și a machiajului este esențială pentru menținerea sănătății pielii. Aplică un demachiant de două ori pe zi - dimineața și seara.
Folosește un produs de curățare blând, și aplică folosind doar degetele. Curățarea în exces sau cu un instrument prea abraziv poate conduce la iritații și uscarea pielii, mai ales dacă te confrunți cu acnee.
· Tonifierea
După curățare, urmează pasul de tonifiere, care ajută la echilibrarea pH-ului pielii și la eliminarea oricăror impurități rămase. Alege o loțiune tonică fără alcool, care să nu irite pielea sensibilă. Această etapă va contribui la reducerea porilor și la îmbunătățirea texturii pielii.
· Hidratarea
Hidratarea este esențială pentru a menține pielea sănătoasă și elastică, iar ca adolescent ar trebui să utilizezi o cremă care să nu conțină ingrediente comedogenice, care pot provoca apariția coșurilor. Ține cont de faptul că lipsa hidratării poate duce la uscarea și îmbătrânirea prematură a tenului, așa că apelează la produse hidratante, cu textură ușoară, pentru a-i asigura necesarul zilnic.
· Protecția solară
Expunerea la soare poate provoca îmbătrânirea prematură a pielii și apariția petelor pigmentare, iar ca adolescent este recomandat să folosești produse cu protecție solară, cu SPF de cel puțin 30, în fiecare zi, pentru a preveni eventualele probleme cauzate de radiațiile UV

Cum să alegi produsele potrivite pentru tipul de piele și problemele specifice din adolescență
Criteriile importante în alegerea produselor pentru îngrijirea tenului în adolescență sunt tipul de piele și problemele specifice, cum ar fi acneea sau punctele negre. Produsele pe care le folosești trebuie să fie non-comedogenice, fără alcool și parfumuri puternice, pentru a evita iritațiile și înrăutățirea problemelor tenului. În egală măsură, este important să te familiarizezi cu anumite ingrediente cheie.
De exemplu, acidul salicilic este una dintre soluțiile cele mai eficiente pentru tratamentul acneei, iar un gel concentrat pentru coșuri Spot On cu extract de grâu și Vitamina E va contribui la reducerea semnificativă a acestor semne inestetice după doar trei ore de la aplicare, grație acestui component esențial.

În cazul în care te confrunți cu puncte negre pe față, poți utiliza un cleanser exfoliant delicat din aceeași gamă Clearskin, care te va ajuta să îndepărtezi eficient machiajul și excesul de sebum datorită conținutului de aloe vera și mușețel.
De două sau trei ori pe săptămână poți aplica o mască pentru față cu argilă. Acest ingredient, împreună cu tehnologia Blemish Control cu care este realizat acest produs, te va asigura că fața ta se simte împrospătată în doar 4 minute după aplicare!

Pentru exfoliere și îndepărtarea celulelor moarte, glicolul este un ingredient eficient, iar niacinamida din serul Anew Power Serum te va ajuta pentru reducerea roșeții și inflamației, dacă te confrunți cu acnee rozacee.
Pentru machiaj sau protecție solară, alege produse care să-ți asigure un ten matifiat, cum este de pildă fondul de ten Real Matte Color Trend de mai jos, sau o cremă de tip BB mată 5 în 1 Nutra Effects, care te va ajuta să reduci aspectul de pori dilatați și va asigura chipului tău o finisare naturală și discretă.

Produsele trebuie alese în funcție de funcția lor specifică, cum ar fi curățarea, hidratarea, exfolierea sau protecția solară. În plus, ar fi ideal să le testezi înainte de a le achiziționa, prin solicitarea unor mostre gratuite sau achiziționarea unor dimensiuni mici, pentru a observa cum reacționează pielea ta.
Ține cont și de faptul că un produs scump nu oferă întotdeauna rezultate superioare unuia mai accesibil, așadar poți experimenta până găsești variantele potrivite pentru tine!
Ai grijă la alimentație și stil de viață pentru sănătatea tenului
O alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos joacă un rol important în prevenirea și tratarea problemelor de piele în adolescență, dar și mai târziu! Astfel, consumul de alimente bogate în nutrienți esențiali precum vitamina A, C, E și zinc te vor ajuta să previi acneea, coșurile sau uscăciunea excesivă a feței, în această perioadă solicitantă pentru ten.
Ține cont că o dietă prea bogată în carbohidrați rafinați și zaharuri va agrava astfel de mecanisme declanșatoare pentru piele! În schimb hidratarea adecvată, exercițiile fizice regulate și evitarea fumatului sau alcoolului vor contribui la sănătatea pielii tale. Evită, în plus, expunerea excesivă la soare și folosește produse de protecție, pentru a te proteja împotriva daunelor cauzate de razele UV.
Consultarea unui dermatolog și tratamentele profesionale
În ceea ce privește consultarea unui dermatolog, este recomandat să o faci în cazul în care problemele de piele persistă sau se agravează. Acesta va evalua starea pielii tale și îți va putea prescrie tratamente topice sau orale, precum și sfaturi de îngrijire specifice, pentru a gestiona corect acneea sau alte probleme de piele cu care te confrunți.
Nu uita că o piele sănătoasă este o investiție pe termen lung în încrederea și starea ta de bine, așa că nu ezita să te informezi cu privire la produsele pe care poți să le folosești ca adolescent, și să îți adaptezi rutina în funcție de nevoile specifice!